Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, funcţionează, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, situat în municipiului Rm. Vâlcea, Calea lui Traian, nr. 95, judeţul Vâlcea, telefon 0250.703.004.

 

Persoanele private de libertate aflate în Centrul Vâlcea, pot fi vizitate, conform planificării, de soţ sau de soţie ori de rudele până la gradul al IV – lea inclusiv, iar de alte persoane, doar cu consimţământul acestora, în spaţiul special amenajat la sediul I.P.J. Vâlcea, sub supraveghere vizuală, directă a lucrătorilor de poliţie.

 

Persoanele private de libertate  beneficiază de 4 vizite / lună, cu o durată de 30 minute până la 1 oră/vizită.     

 

Programul de acordare a vizitelor este de luni până vineri, cu excepţia sărbătorilor legale, în intervalul orar 08,00 – 15,00, în baza unei cereri adresată conducerii inspectoratului, de către persoana vizitatoare.

 

 

Reguli privind acordarea dreptului la vizită

 

Dreptul la pachet

 

Anunț privind exercitarea dreptului de a primi vizite în centrele de reținere și arestare preventivă pe perioada stării de alertă pe teritoriul României și instituirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19