ACȚIUNE PREVENTIVĂ DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTI ÎN COMUNITATEA REFUGIAȚILOR UCRAINIENI
Poliția Română în colaborare cu Fundația Sensiblu și UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați desfășoară la nivel național o campanie de informare adresată persoanelor expuse riscului de violenţă sexuală și de gen.
Astfel, la data de 29 mai a.c., polițiști Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat activități, în orasul Băile Olănești în comunitatea refugiaților ucrainieni, pentru a-i învăța să recunoască și să semnaleze situațiile de violență.
Sub sloganul „Fiecare om are dreptul de a fi ferit de violență și de a trăi în siguranță!”, inițiativa își propune dezvoltarea unui cadru coerent de informare, sensibilizare și mobilizare, ca parte integrantă a efortului național de contracarare și prevenire a criminalității – inclusiv prevenirea violenței domestice, sexuale și de gen, care afectează în mod disproporționat persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, precum sunt persoanele refugiate din Ucraina.
Violența poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, rasă, gen, cetățenie, apartenență etnică sau religioasă, statut social sau educațional, limba vorbită etc.
Persoanele refugiate sunt foarte vulnerabile în fața acestui fenomen. Violența poate fi manifestată asupra refugiaților în timpul conflictului din țara de origine, în timpul călătoriei, în țara de azil, în timpul repatrierii sau reintegrării.
Violența sexuală și de gen (VSG) reprezintă un termen umbrelă pentru orice act comis împotriva voinței unei persoane, bazat pe normele de gen (diferențele atribuite social între femei și bărbați) și relații inegale de putere.
Sesiunile de informare din cadrul campaniei, susținute de polițiști s-au concentrat pe patru teme principale:
1.Cadrul legislativ pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, cu accent pe Legea 217/2003, ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu, precum și procedurile de obținere a acestora.
2.Prevenirea victimizării minorilor, siguranța copiilor în spațiul public, în familie și la școală.
3.Siguranța pe stradă și în spațiile publice, identificarea potențialelor situații de risc în mediul urban: hărțuire, agresiune verbală sau fizică etc., a modurilor potențiale de reacție și a realizării unui plan de siguranță.
4.Combaterea traficului de persoane, sesiune organizată în colaborare cu ANITP, identificarea riscurilor și a potențialilor agresori, resursele și serviciile disponibile pentru victimele traficului de persoane, inclusiv cum pot obține ajutor și sprijin.
Persoanele refugiate au și mai multă nevoie de ajutor și îndrumare, întrucât nu cunosc limba, instituțiile și procedurile din România.
Campania face parte din proiectul „Provision of Specialized Support and Services to GBV Survivors” implementat de către Fundația Sensiblu în parteneriat cu UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați.
Proiectul are ca scop conștientizarea, prevenirea apariției și reducerea riscului violenței bazate pe gen, precum și suport specializat – consiliere socială, psihoterapie și consiliere juridică – pentru supraviețuitoarele violenței din Ucraina, aflate în județul Vâlcea.
Dacă o persoană aflată într-o situație de risc îți cere ajutorul, dacă ai suspiciuni că cineva e agresat, dacă ai nevoie de informații și suport, contactează unul dintre centrele Fundației Sensiblu:București/Vâlcea 0040787541854 – Fundația Sensiblu București / RomExpo
Serviciile oferite: consiliere socială, psihoterapie, consiliere juridică și reprezentare în instanță, rețea de suport pentru femei și fete, obținerea certificatelor medico-legale.
Serviciile sunt oferite gratuit în limba ucraineană, rusă, engleză și română oricărei persoane, fără discriminare, în totală siguranță și confidențialitate.